Transportatorii aerieni cu cele mai mari întârzieri

Pe timpul verii, Flightradar24.com estimează că, într-o zi obișnuită de vineri, la orele prânzului, în aer sunt aproximativ 16.000 de avioane care efectuează un zbor. Dintre toate acestea, aproximativ 60% din pasageri au avut sau urmează să aibă un zbor de conexiune, iar un procent covârșitor de 25% își pierd primul zbor, sau îl ratează pe al doilea.

 

În România, transportatorii Blue Air și Tarom sunt lideri la capitolul întârzieri sau anulări de zboruri. Potrivit platformei locale https://intarziere.ro, în anul 2018 aceștia au identificat aproximativ 5.000 de cazuri eligibile pentru a obține compensații financiare din partea operatorului aerian, conform Regulamentului 261/2004. Din reclamațiile analizate și soluționate,  49% aparțin transportatorilor români, Blue Air și Tarom. Restul se împarte in Ryanair, Wizz Air, dar si transportatori cu zboruri mai puțin frecvente pe teritoriul țării, precum Qatar Airways, flydubai, TAP, Vueling, Airfrance, KLM, Aeroflot, Turkish Airlines, Swiss Air, LOT sau British Airways. „Aceste cifre se referă doar la cazurile care ne-au fost semnalate de pasageri și pe care le-am preluat, pentru că există situații în care pasagerii nu ne-au sesizat sau au ales să nu lucreze cu noi pentru recuperarea banilor”, ne-au spus cei de la intarziere.ro.

 

În ciuda faptului că transportă mai mulţi pasageri decât orice altă companie aeriană din Europa, Ryanair este şi acum compania aeriană cu care majoritatea consumatorilor refuză să mai zboare. Aceasta a fost clasificată drept cea mai proastă companie aeriană pentru al şaselea an consecutiv de către compania realizatoare de sondaje „Which?”. Dintre cei care şi-au exprimat preferinţele, 70% au declarat că nu vor folosi Ryanair. Cu toate acestea, Ryanair a respins ancheta ca fiind „nereprezentativă şi lipsită de valoare, însă refuzul de a plăti compensaţii pasagerilor afectaţi de întârzieri, anulări sau greve proprii i-a atins din nou reputaţia.  Ca o comparație, Wizz Air, desi este tot un transportator low-cost, este destul de receptiv în a plăti compensații pasagerilor români, însă după ce aceștia apelează la serviciile unei firme specializate. „Avem o majoritate covârșitoare de pasageri care au contactat singuri Wizz Air și au fost refuzați în primă fază, compensațiile fiind recuperate ulterior de către noi fie prin conciliere, fie prin intermediul instanței”, ne-a explicat Marian Mihail, avocatul care coordoneaza cazurile pasagerilor în instanță.

(distribuirea reclamațiilor primite și preluate în 2018)

Pe alt front, cazurile cu Tarom si Blue Air sunt cele care ajung cel mai des în instanță, în majoritatea cazurilor refuzând cererile din motive neverosimile, iar comunicarea cu aceștia este foarte greoaie si birocratică. „Dacă în privința Tarom, lucrurile sunt oarecum justificate, fiind vorba de o companie națională, unde statul român este principalul acționar, lipsa de reacție a Blue Air este de neînțeles”, explică Mihail.

 

O altă premieră în 2018 a fost obținerea de către echipa din spatele platformei intarziere.ro a unor hotărâri judecătorești prin care transportatorii au fost obligați și la plata unor daune morale pentru anularea ori întârzierea zborurilor. „Au fost situații în care pasagerii au ajuns să doarmă în aeroport din cauză că le-a fost anulat zborul, iar transportatorul nu le-a asigurat cazare sau persoane care au pierdut evenimente importante din viața lor, precum înmormântarea unui părinte. În astfel de situații, instanțele au evaluat și prejudiciul moral și au obligat transportatorul la plata unor sume suplimentare”, ne-au spus aceștia.

(Notă: acest text reprezintă un comunicat și poate fi preluat integral)