Politica de confidențialitate
Pentru a putea evalua eligibilitatea zborului tău, avem nevoie de o serie de informații și date personale sumare. Acestea sunt: numărul și data zborului, numărul tău, codul de rezervare și datele de contact (adresa de e-mail și/sau numărul de telefon) și vor fi stocate pe același server care găzduiește site-ul nostru.
În situația în care zborul tău nu este eligibil pentru o compensație sau, deși poți solicita o compensație financiară, alegi să nu lucrezi mai departe cu noi, informațiile primite de la tine vor fi șterse de pe server în cel mult 10 zile de când îți comunicăm că nu poți solicita o compensație financiară sau de când primim refuzul tău de a începe demersurile.
Atunci când suntem de părere că zborul tău este eligibil pentru a putea solicita o compensație financiară din partea transportatorului și dorești să ne ocupăm noi de toate demersurile în acest sens, îți vom mai solicita o serie de informații personale, care ne sunt strict necesare pentru redactarea contractului, îndeplinirea mandatului și, ulterior, facturarea serviciilor. Acestea sunt: contul bancar, adresa pasagerilor și codul numeric personal. Toate aceste informații, precum și documentele în care sunt cuprinse, sunt stocate în sistemul informatic propriu, aflat în București. Accesul la acest sistem se face controlat și securizat, iar informațiile sunt folosite doar în scopul în care au fost oferite.
Nu păstrăm niciun document în formă fizică, informațiile oferite pe suport de hârtie fiind digitalizate, iar suportul distrus mecanic.
Odată ce contractul dintre noi a încetat, informațiile tale personale și documentele trimise vor fi arhivate și criptate în sistemul informatic, asupra lor nemaifăcându-se nicio prelucrare. Cu excepția cazului în care primim alte instrucțiuni din partea ta, aceste arhive vor fi distruse într-un termen de până la 5 ani de la data trimiterii lor. În conformitate cu Legea 31/1990, Legea 92/1991 și Legea 571/2003, vom păstra, pentru o perioadă de până la 6 ani, contractul semnat și factura fiscală emisă. Aceste documente vor fi arhivate și păstrate într-un spațiu securizat, asupra lor nemaifăcându-se nicio prelucrare, cu excepția controalelor din partea instituțiilor abilitate.
Dacă ai nelămuriri, încearcă secțiunea întrebări frecvente, sau citește termenii și condițiile siteului. Sau scrie-ne pe facebook, sau folosind formularul de contact.