Cum funcționează
Zborul tău a fost anulat, întârziat sau ți s-a refuzat îmbarcarea? Drepturile tale sunt protejate de regulamentele europene și este posibil să ai dreptul la o compensație financiară de 250€, 400€ sau 600€.
Compensația la care ai dreptul nu este afectată de prețul final al biletului sau de clasa în care ai avut rezervarea (economy/business), ci doar de durata întârzierii și distanța zborului.
Deși companiile aeriene sunt obligate de lege să ofere această despăgubire, în bani, de cele mai multe ori acestea refuză sau oferă reduceri pe alte zboruri viitoare. Aici apărem noi: te ajutăm să îți primești drepturile!
Vrei să afli dacă zborul tău este eligibil pentru a primi o compensație financiară? Durează doar 3 minute să ne trimiți informațiile, nu te costă nimic, iar noi îți vom răspunde în maxim 3 zile pentru a-ți spune ce șanse ai!
După ce primim mesajul tău, analizăm situația zborului în funcție de factori obiectivi, cum ar fi traficul aerian, vremea, aglomerarea etc., pentru ca mai apoi să îți răspundem și să îți spunem dacă situația zborului tău se încadrează în prevederile regulamentului și dacă ai dreptul la despăgubire. Din această cauză nu îți putem răspunde imediat, pentru că trebuie să verificăm și împrejurările pe care compania aeriană le-ar putea folosi ca motive pentru a refuza plata despăgubirii. De cele mai multe ori, încercăm să contactăm în regim de urgență și autoritatea aeronautică de la aeroportul de sosire. Nu îți vom cere să semnezi niciun document până nu suntem siguri că ai dreptul la o compensație!
Dacă, în urma analizei noastre, reiese că zborul tău se califică pentru a putea solicita despăgubiri, îți vom trimite și o listă cu documentele de care avem nevoie de la tine, precum și un contract de reprezentare pe care trebuie să îl semnezi. Așa cum o spunem mereu, evaluarea zborului este gratuită, chiar și în situația în care răspunsul nostru este favorabil, dar alegi să nu lucrezi cu noi!
Din momentul în care am primit înapoi actele de la tine, vom trimite prima scrisoare oficială către compania aeriană, prin care le cerem să facă plata într-un termen scurt. Dacă aceasta refuză, îi putem acționa în judecată, fără niciun cost suplimentar pentru tine (s-ar putea să fie nevoie, însă, de niște documente în plus de la tine). În această situație, însă, timpul până când îți vei primi banii va crește.
Imediat ce am primit banii de la compania aeriană, îți vom trimite, prin e-mail, factura pentru onorariul nostru (25% conform termenilor și condițiilor) și banii tăi, respectiv 75% din despăgubirea încasată, prin bancă.
Drepturile tale
Informații esențiale
- analiza situației zborului tău este GRATUITĂ în orice situație;
- dacă zborul tău se califică și alegi să continui cu noi, nu trebuie să achiți nimic în avans;
- îți trimitem actualizări periodice despre starea solicitării tale;
- după ce încasăm despăgubirea de la compania aeriană, îți trimitem banii prin bancă, mai puțin comisionul de 25%;
- dacă demersurile noastre eșueaza și compania aeriana nu achită nicio despăgubire, nu ne datorezi nimic.
Dacă ai nelămuriri, încearcă secțiunea întrebări frecvente, sau citește termenii și condițiile siteului. Sau scrie-ne pe facebook, sau folosind formularul de contact.