Drepturile pasagerilor
Atunci când călătorești cu avionul ești protejat de normele europene, dacă zborul tău are ca punct de plecare sau ca destinație un aeroport de pe teritoriul Uniunii Europene. Puțini pasageri au cunoștință, însă, despre aceste drepturi și, de cele mai multe ori, nu au suficient timp sau cunoștințe juridice pentru a-și cere compensația. Dar despre ce compensație este vorba, mai exact?
Legislația europeană
Drepturile pasagerului sunt protejate de Convenția de la Montreal și Regulamentul CE 261/2004. Aceste regulamente spun că, atunci când zborul tău este anulat, ți se refuză îmbarcarea sau ajungi cu întârziere la destinație, ai dreptul la o compensație fixă, în valoare de 250€, 400€ sau 600€. Această compensație nu este fixată în legătură cu tariful achitat pentru bilet, ci în funcție de distanța zborului și întârzierea efectivă la destinație. Astfel, nu contează dacă zborul este charter, low-cost sau full-service.
Cât de mult pot să primesc?
Dacă zborul tău a fost întârziat mai mult de 3 ore, iar acest lucru nu a fost rezultatul unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute (de exemplu, ninsori puternice în zona aeroportului), ai dreptul la o compensație financiară.
Valoarea compensației este dată de Regulamentul CE 261/2004, în funcție de anumite împrejurări, pe care le vom detalia mai jos. Regulamentul se aplică liniilor aeriene din țările membre UE, precum și celor din țările non-UE, dar dacă zborul are ca punct de plecare un aeroport din afara UE, mai sunt și alte condiții suplimentare. Dacă zbori dintr-o țară non-UE într-o țară UE, atunci este nevoie ca linia aeriană să fie una dintr-o țară UE, pentru a putea primi compensația. Însă aceste detalii vor fi verificate de către noi în momentul în care primim solicitarea ta!
COMPENSAȚIE | DESTINAȚIA ZBORULUI ȘI DISTANȚA |
Compensație de 250 € | Zboruri de până la 1500 km |
Compensație de 400 € | Toate celelalte zboruri în interiorul UE |
Compensație de 500 € | Zboruri între 1500 și 3500 km, din sau către un aeroport în afara UE |
Compensație de 600 €* | Toate celelalte zboruri |
În cazul zborurilor de peste 3500 km, cu întârziere cuprinsă între 3 și 4 ore, compania aeriană poate solicita reducerea compensației cu 50%.
Apasă butonul de mai jos acum și verifică dacă și zborul tău este eligibil pentru a primi o despăgubire – nu te costă nimic!
De asemenea, legislația europeană permite și recuperarea altor daune cauzate în mod direct de anularea/întârzierea zborului (pierderea unor zile de vacanță, întâlniri importante, evenimente de familie etc.), însă valoarea acestor compensații variază mereu de la caz la caz. Este și cazul prezentat aici, în care pasagerii asistați de echipa noastră de avocați au obținut și 7.500 de lei daune morale pentru anularea unui zbor al companiei Wizz Air.
Dacă ai nelămuriri, încearcă secțiunea întrebări frecvente, sau citește termenii și condițiile siteului. Sau scrie-ne pe facebook, sau folosind formularul de contact.